ProZ.com translation contests »
1st Annual ProZ.com Translation Contest: "Awakening" » French to Romanian

Competition in this pair is now closed.

Source text in French

Lorsqu'on sent l'éveil tout proche, mais qu'on n'est pas “dedans”, on a envie d'y “entrer”. Et c'est justement cette envie qui nous maintient “au-dehors”, car elle souligne notre frontière avec ce Tout dans lequel on aimerait s’immerger. En fait, il faut ne pas vouloir y entrer. Il ne suffit pas de ne pas vouloir y entrer: il faut ne pas vouloir y entrer. La passivité ne mène à rien. Il faut être actif, mais une activité entièrement occupée par l’attente — plus encore, entièrement satisfaite par l’attente. Bien souvent, on sent monter en soi une vague dont on pense qu’elle pourrait nous propulser au-delà de soi. Et on se met en tâche de la renforcer. C’est là qu’on gâche tout. Comme si elle avait besoin de notre aide. Quelle arrogance. Et pourtant, elle a besoin de nous. De notre présence. Elle a besoin qu’on soit là, qu’on se tienne face à elle, qu’on croie suffisamment en soi et qu’on s’aime assez pour rester ainsi tout nu face à elle, sans rien lui apporter, que notre seule présence. Tout est là. On est encore face à “rien”, et à ce moment-là, ce qui est, au sens fort, c'est notre attente. Non pas son but, mais l’attente elle-même. Tout le reste, ce sont des projections du désir. De l’évanescent. Mais l’attente, elle, est réelle. Si on parvient à la laisser seule être, à prendre appui sur elle, et non pas sur l'objet qui la soulagerait, on prend appui sur la seule parcelle d'être qu’on a à sa disposition. Aussitôt qu’on le fait, qu'on pose le pied sur la réalité de cette attente, c’est comme si le fond de la conscience cédait, et nous faisait basculer dans l'Être.

The winning entry has been announced in this pair.

There were 7 entries submitted in this pair during the submission phase. The winning entry was determined based on finals round voting by peers.

Competition in this pair is now closed.

Entries (7 total) — Expand all entries

Atunci când simţim că se apropie momentul trezirii, dar nu suntem încă "înăuntru", ne-am dori "să accedem" acolo. Tocmai această dorinţă este cea care ne menţine "în afară", pentru că nu face decât să accentueze graniţa dintre noi şi acest Întreg în care am dori să ne cufundăm. De fapt, trebuie să nu îţi doreşti să intri acolo. Nu este suficient să nu vrei să intri: trebuie să nu vrei să intri. O atitudine pasivă nu duce la nimic. Trebuie să fii activ, dar o activitate pe de-a-ntregul ocupată de aşteptare - ba mai mult, pe de-a-ntregul satisfăcută de aşteptare. Adesea simţim cum creşte în noi un val pe care îl credem în stare să ne propulseze dincolo de noi înşine. Şi ne propunem să îl întărim. Şi uite-aşa dăm cu piciorul la tot. De parcă ar avea nevoie de intervenţia noastră. Câtă aroganţă! Şi totuşi are nevoie de noi. De prezenţa noastră. Are nevoie să fim acolo, în faţa lui, să credem suficient de mult în noi înşine şi să ne iubim într-atât încât să rămânem goi-goluţi în faţa lui, fără a-i aduce nimic, cu excepţia prezenţei noastre. Acolo e totul. Ne aflăm încă în faţa unui "vid" şi, în acel moment, ceea ce fiinţează, în deplinătatea sensului, este aşteptarea noastră. Nu scopul său, ci însăşi aşteptarea. Restul nu reprezintă altceva decât proiecţii ale dorinţei. Ale efemerului. În schimb ea, aşteptarea, este reală. Dacă reuşim să o lăsăm nestingherită, să ne sprijinim pe ea, iar nu pe obiectul care ar despovăra-o, ne sprijinim pe unica frântură a trăirii de care dispunem. De îndată ce facem acest lucru, adică păşim în realitatea acestei aşteptări, e ca şi cum fondul conştiinţei ar ceda şi ne-ar permite să accedem la Fiinţă.
Entry #7195
Winner
Voting points1st2nd3rd
4710 x42 x23 x1
Entry tagging:
  • 4 users entered 8 "like" tags
  • 4 users agreed with "likes" (5 total agrees)
+1
cufundăm
Good term selection
O prefer ş​i eu forme​i „a scufu​nda”.
Monica Tuduce
+1
Şi uite-aşa dăm cu piciorul la tot.
Flows well
silvia karen
+1
Câtă
Good term selection
Monica Tuduce
goi-goluţi
Good term selection
Frumos.
Monica Tuduce
ceea ce fiinţează
Good term selection
Ioana Daia
efemerului
Good term selection
roxanacleja
+2
1
obiectul care ar despovăra-o
Flows well
Foarte fru​mos...
Ioana Daia
unica frântură a trăirii
Flows well
deosebit d​e poetic..​.
silvia karen
Când simţim că deşteptarea ne e aproape, dar că nu suntem "cuprinşi", ne dorim să "intrăm". Însă tocmai dorinţa asta e cea care ne menţine "în afară", căci nu face decât să întărească graniţa dintre noi şi acest Întreg despre care am dori să ne cuprindă. Ceea ce ne trebuie, de fapt, este să nu ne dorim să intrăm în el. Nu e de-ajuns să nu vrem să intrăm: trebuie să nu vrem să intrăm. Pasivitatea nu ajută în nici un fel. Trebuie să fim activi, într-o stare de activitate dominată în întregime de aşteptare – mai mult, saturată de aşteptare. Simţim adesea urcând în noi un val pe care-l credem capabil să ne ducă dincolo de noi înşine. Şi ne punem în gând să-l facem să fie şi mai puternic. Ăsta e momentul în care stricăm totul. Ca şi cum ar avea nevoie de ajutorul nostru. Ce aroganţă. Şi totuşi are nevoie de noi. De prezenţa noastră. Are nevoie să fim acolo, să-i stăm în faţă, să credem în noi atât cât trebuie şi să ne iubim destul pentru a rămâne astfel goi în faţa sa, fără a-l îmbogăţi cu nimic, doar cu propria noastră prezenţă. Totul se află acolo. Suntem tot în faţa unui "neant", iar în momentul acela, ceea ce există cu adevărat este aşteptarea noastră. Nu ţelul ei, ci aşteptarea însăşi. Orice altceva nu reprezintă decât o proiecţie a dorinţei. A etericului. Însă aşteptarea e ceva real. Dacă reuşim s-o lăsăm să existe în pace, să ne bazăm pe ea iar nu pe obiectul care ar uşura-o, ne sprijinim - în fapt - pe singura câtime de fiinţă pe care o avem la dispoziţie. Îndată ce facem asta, imediat ce păşim în realitatea acestei aşteptări, e ca şi cum fondul conştiinţei ar ceda şi ne-ar integra cu Fiinţa.
Entry #7312
Voting points1st2nd3rd
204 x42 x20
Entry tagging:
  • 4 users entered 5 "like" tags
  • 4 users agreed with "likes" (5 total agrees)
  • 1 user disagreed with "likes" (1 total disagree)
deşteptarea ne e aproape
Good term selection
roxanacleja
întărească
Good term selection
Monica Tuduce
+1
fără a-l îmbogăţi cu nimic
Flows well
silvia karen
-1
+3
pe singura câtime de fiinţă
Flows well
Ioana Daia
+1
ne-ar integra cu Fiinţa
Flows well
Interpreta​rea e frum​oasă.
Ioana Daia
Când simţim trezirea foarte aproape, dar nu suntem "înăuntru", simţim nevoia să "intrăm". Şi exact această nevoie ne ţine "în afară", fiindcă subliniază hotarul dintre fiecare şi acest Tot în care ne-ar plăcea să ne scufundăm. De fapt, trebuie să nu-ţi doreşti să intri în el. Nu e suficient să nu vrei să intri: trebuie să nu vrei să intri. Pasivitatea nu duce nicăieri. Trebuie să fii activ, dar astfel încât acţiunea ta să fie complet absorbită de aşteptare - mai mult, complet satisfăcută prin aşteptare. Adesea, simţi cum creşte în tine un val pe care îl crezi în stare să te propulseze dincolo de tine însuţi. Şi atunci te simţi obligat să-l amplifici. Şi aşa strici totul. De parcă valul ar avea nevoie de ajutorul nostru. Ce aroganţă. Cu toate astea, valul are nevoie de noi. De prezenţa noastră. Are nevoie să fim acolo, să stăm în faţa lui, să credem suficient de mult în noi înşine şi să ne iubim suficient de mult pentru a rămâne complet goi în faţa lui, fără să-i aducem nimic altceva decât simpla noastră prezenţă. Totul e acolo. Suntem încă în faţa "nimicului" şi în acel moment ceea ce există, în sensul tare al cuvântului, este aşteptarea noastră. Nu scopul ei, ci aşteptarea în sine. Toate celelalte sunt doar proiecţii ale dorinţei. Efemeride. Însă ea, aşteptarea, e reală. Dacă reuşim s-o lăsăm să existe singură, dacă putem să ne rezemăm chiar de ea şi nu de ceea ce i-ar potoli setea, atunci ne sprijinim pe singura parcelă de existenţă pe care o avem la dispoziţie. De îndată ce facem asta, de îndată ce păşim în realitatea acestei aşteptări, e ca şi cum fundamentul conştiinţei ar ceda şi ne-ar trimite brusc în Fiinţare.
Entry #7280
Ioana Daia
Ioana Daia
Rumānija
Voting points1st2nd3rd
142 x42 x22 x1
Entry tagging:
  • 2 users entered 2 "like" tags
  • 1 user agreed with "likes" (1 total agree)
Efemeride.
Flows well
foarte ins​pirat
silvia karen
+1
1
i-ar potoli setea
Good term selection
Aşteptare ​însetată! ​Foarte sug​estiv!
Dasa Suciu
Când simţim că suntem pe punctul de a ne trezi, dar suntem încă „afară” vrem „să intrăm”. Şi tocmai acestă năzuinţă este cea care ne ţine „afară”, subliniind hotarul dintre noi şi acel Întreg în care am dori să ne scufundăm. De fapt, ar trebui să nu dorim să „intrăm”. Nu-i de ajuns doar să nu dorim să intrăm, e necesar să dorim să nu intrăm. Pasivitatea nu duce nicăieri. E nevoie de atitudine activă, dar această stare activă trebuie să fie pe de-a întregul pătrunsă de aşteptare; mai mult decât atât, aşteptarea trebuie s-o satisfacă pe deplin. Adesea percepem apropierea lăuntrică a undei care, cum credem, ne va propulsa dincolo de propriul „eu”. Şi pornim s-o ajutăm. Tocmai aici stricăm totul. De ca şi cum ar fi avut nevoie de ajutorul nostru.
Ce aroganţă. Şi totuşi, are nevoie de noi. De prezenţa noastră. Are nevoie să stăm în faţa ei, să-i ţinem piept, să avem suficientă încredere în noi înşine, suficientă dragoste de sine ca să-i putem ţine piept, goi, fără a aduce nici o altă contribuţie înafara prezenţei noastre. Aici e esenţa. Incă ne aflăm în faţa neantului, şi în acea clipă tot ce există cu adevărat este aşteptarea noastră. Nu scopul aşteptat, ci aşteptarea ca atare. Tot restul nu-i decât proiecţia năzuinţei. Nălucă. In timp ce aşteptarea e reală. Lasă-i frâu liber, bizuie-te pe ea, nu pe obiectul ei, şi vei simţi fermă sub picior consistenţa acelei aşteptări, de ca şi cum fundul conştiinţei s-ar prăbuşi, prăvălindu-te în Fiinţă.



Entry #7304
Voting points1st2nd3rd
102 x41 x20
Entry tagging:
  • 4 users entered 7 "like" tags
  • 3 users agreed with "likes" (6 total agrees)
  • 1 user disagreed with "likes" (1 total disagree)
+1
Nu-i de ajuns doar să nu dorim să intrăm, e necesar să dorim să nu intrăm.
Flows well
silvia karen
+1
pe de-a întregul pătrunsă de aşteptare
Flows well
Ioana Daia
apropierea lăuntrică
Good term selection
Foarte sug​estiv
Monica Tuduce
+1
neantului
Good term selection
Monica Tuduce
+1
proiecţia năzuinţei
Good term selection
Ioana Daia
-1
+2
Nălucă
Good term selection
Minunat !
Ioana Daia
prăvălindu-te în Fiinţă
Good term selection
roxanacleja
Când simţi trezirea foarte aproape, dar nu eşti „înăuntru“, râvneşti „să intri“. Dar tocmai această râvnire ne ţine “în afară”, pentru că ea marchează graniţa dintre noi şi acest Întreg în care am dori să fim absorbiţi. De fapt, trebuie să nu vrei să intri. Nu este de ajuns să nu vrei să intri, ci trebuie să nu vrei să intri. Pasivitatea nu duce la nimic. Trebuie să fii activ, însă activitatea să cuprindă cu totul aşteptarea — mai mult, să fie cu totul împlinită prin aşteptare. Foarte adesea, simţim cum se naşte în noi un imbold despre care credem că ar putea să ne propulseze în afara sinelui. Şi atunci ne asumăm sarcina să-l amplificăm. Cu asta ratăm totul. De parcă ar avea nevoie de ajutorul nostru. Ce aroganţă! Şi totuşi, el are nevoie de noi. De prezenţa noastră. Are nevoie ca noi să fim acolo, să-l privim în faţă, să credem îndeajuns în noi înşine şi să ne iubim suficient pentru a rămâne aşa, complet despuiaţi în faţa lui, fără să contribuim cu altceva decât simpla noastră prezenţă. Totul este acolo. Suntem încă în faţa a „nimic“, iar în acel moment, ceea ce există, în cel mai deplin sens al cuvântului, este aşteptarea noastră. Nu scopul ei, ci aşteptarea însăşi. Toate celelalte sunt proiecţii ale dorinţei. Dispariţia lentă. Reală este doar ea, aşteptarea. Dacă ajungem să o lăsăm să existe doar pe ea, să ne punem toată nădejdea în ea, şi nu în obiectul care ar face-o să înceteze, ne lăsăm în baza singurei frânturi de fiinţă pe care o avem la dispoziţie. De îndată ce am făcut-o şi punem piciorul pe realitatea acestei aşteptări, este ca şi cum străfundul conştiinţei ar ceda şi ne-ar lăsa să ne dăm drumul în Fiinţă.
Entry #8008
Voting points1st2nd3rd
81 x42 x20
Entry tagging:
  • No "like" tags
Când simţim că trezirea se apropie, iar noi nu suntem “înăuntru”, avem dorinţa de a fi "cuprinşi" de aceasta. Şi tocmai dorinţa ne ţine “în afară” pentru că accentuează separarea dintre noi şi acest Tot în care ne-ar place să ne integrăm. De fapt, trebuie să nu vrem să fim cuprinşi. Nu e suficient să nu vrem să fim cuprinşi: trebuie să nu vrem să fim cuprinşi. Pasivitatea nu duce la nimic. Trebuie să fim activi, o activitate dedicată în întregime aşteptării - mai mult, în totalitate împlinită prin aşteptare. Deseori simţim cum creşte în noi un val despre care credem că ar putea să ne propulseze dincolo de noi. Şi ne propunem să-l întărim. În acest fel stricăm totul. Ca şi cum el ar avea nevoie de ajutorul nostru. Ce aroganţă. Şi totuşi, are nevoie de noi. De prezenţa noastră, are nevoie să fim acolo, să-i ţinem piept, să credem suficient în noi şi să ne iubim îndeajuns pentru ca astfel să rămânem în întregime goi în faţa lui, fără a-i aduce nimic, decât prezenţa noastră. În asta constă totul. Nu ne confruntăm încă cu "nimic”, ceea ce se manifestă cu adevărat în acel moment este aşteptarea noastră. Nu sfârşitul său ci aşteptarea însăşi. Restul, sunt proiecţii ale dorinţei. Ale evanescenţei. Dar ea, aşteptarea, e reală. Dacă reuşim s-o lăsăm să se manifeste, dacă găsim un sprijin în ea, nu în ceea ce i-ar pune capăt, atunci ne bazăm pe singura părticică din fiinţă ce o avem la dispoziţie. De îndată ce păşim în realitatea acestei aşteptări, e ca şi cum suportul conştiinţei ar ceda şi astfel am fi aruncaţi în Fiinţă.
Entry #7687
Voting points1st2nd3rd
71 x41 x21 x1
Entry tagging:
  • 2 users entered 3 "like" tags
  • 2 users agreed with "likes" (2 total agrees)
dedicată
Good term selection
Dasa Suciu
+2
să ne iubim îndeajuns
Good term selection
Ioana Daia
părticică
Good term selection
Dasa Suciu
Când simţim deşteptarea aproape, dar încă nu suntem «înăuntru», ne vine pofta să « intrăm ». Exact această poftă ne ţine «afară», subliniând frontiera dintre noi şi Totul în care vrem să ne scufundăm. De fapt, nu trebuie să vrem să intrăm acolo. Nu ajunge doar să nu vrem să intrăm: trebuie să nu vrem să intrăm acolo. Pasivitatea nu duce la nimic. Trebuie să fim activi, să avem o activitate în întregime ocupată de aşteptare- ba mai mult, o activitate complet satisfăcută de aşteptare. Cel mai adesea, simţim cum creşte în noi un val care credem că ne poate propulsa dincolo de noi înşine. Și ne propunem să îl întărim. Aşa ratăm totul. Ca şi când ar avea nevoie de ajutorul nostru. Ce aroganţă. Și totuşi, are nevoie de noi. De prezenţa noastră. Are nevoie să fim acolo, să stăm faţă în faţa cu el, să credem îndeajuns în noi şi să ne iubim îndeajuns ca să rămânem complet goi în faţa lui, fară a-i aduce altceva, în afara prezenţei noastre. Totul este acolo. Ȋncă ne aflăm faţă în faţă cu « nimicul », şi în acel moment, ceea ce contează, este aşteptarea noastră. Nu mai contează scopul, doar aşteptarea în sine. Toate celelalte sunt proiecţiile dorinţei. Lucruri trecătoare. Ea, aşteptarea, este reală. Dacă reuşim s-o păstrăm singura fiinţă, să ne sprijinim pe ea şi nu pe obiectul care o uşurează, ne vom sprijini pe unica parcelă de fiinţă pe care o avem la dispoziţie. Ȋndată ce facem asta, îndată ce punem piciorul pe realitatea acestei aşteptări, e ca şi cum fondul conştiinţei cedează, răsturnându-ne înăuntrul Fiinţei.


Entry #7138
Voting points1st2nd3rd
702 x23 x1
Entry tagging:
  • 2 users entered 2 "like" tags
  • 2 users agreed with "likes" (2 total agrees)
+2
să ne iubim îndeajuns
Flows well
Dasa Suciu
răsturnându-ne
Good term selection
Monica Tuduce