ProZ.com translation contests »
5th ProZ.com Translation Contest: "Travel" » English to Romanian » Entry #2857

Source text in English

Translation #2857

All travel is now merely a means of moving a camera from place to place, all travellers are ruled by the all-powerful lens. Visitors old-fashioned enough to wish only to stand and look with their anachronistic eyes are shoved aside by the photographers, who take it for granted that while they do their ritual focusing, nothing else may move or cross their vision. Those peculiar souls without a camera must step aside for those more properly occupied, must wait while the rituals take place, and must bide their time while whole coaches stop and unleash upon the landscape the Instamatic God. And the populations of whole countries seeing themselves cannibalised, swallowed up, vacuumed into the black-ringed staring eye, wrench what they can from the cannibals. You want picture my house, my camel? You pay.

None of this would matter, perhaps, if anything worthwhile was being accomplished. If all the constant busyness and clicking produced, at its end, what had not existed before, images of beauty captured or truth told. But, sadly, this isn't so. The camera is simply graffiti made respectable.

The camera is the means by which we stamp ourselves on everything we see, under cover of recording the Wonders of the World already wonderfully
recorded by professionals and on sale at every corner bookshop and newsagent. But what use to show Aunt Maud, back home, postcards of the Tuscan landscape, since we are not in the picture to prove that we were there?

No stretch of rocks has verity unless I am within it. No monument exists
but for my wife, leaning against it. No temple is of interest without my face beside it, grinning. With my camera I appropriate everything beautiful, possess it, shrink it, domesticate it, and reproduce it on my blank sitting-room wall to prove to a selected audience of friends and family the one absolutely vital fact about these beauties: I saw them, I was there, I photographed them, and, ergo, they are.

from "Amateur Photography: the World as it isn't and our Fred" by Jill Tweedie in the Guardian
In ziua de azi, orice călătorie e doar un mijloc de a deplasa din loc în loc un aparat fotografic, orice călător e dominat de atotputernicul obiectiv. Vizitatorii atât de desueţi încât nu-şi doresc decât să stea şi să privească cu ochii lor anacronici sunt daţi la o parte de fotografi, care consideră de la sine înţeles că în timp ce ei îşi execută rituala focalizare nimic altceva n-are voie să mişte sau să le traveseze câmpul vizual. Fiinţele bizare lipsite de aparat fotografic au obligaţia să le cedeze locul celor cu ocupaţii mai adecvate, să aştepte în timp ce se desfăşoară respectivele ritualuri, şi să tragă de timp în vreme ce autobuze întregi se opresc şi-l asmut asupra peisajului pe Dumnezeul Instamatic. Şi populaţiile unor ţări întregi văzându-se mâncate de vii, înghiţite pe de-a-ntregul, supte ca în vârtejul unui aspirator în ochiul negru-inelat ce-i fixează, storc orice pot de la canibali. Tu vrea poză casa mea, cămila mea ? Tu plătit.

Nimic dintre-acestea n-ar conta poate, dacă pe parcurs s-ar fi realizat ceva ce merită. Dacă toată acestă forfotă şi clicurile constante ar fi produs, în cele din urmă, ceva ce nu existase dinainte, imagini ale frumuseţii surprinse sau ale adevărului împărtăşit. Dar oricât e de trist, nu e cazul. Aparatul fotografic nu e decât graffiti cărora li s-a conferit respectabilitate.

Aparatul fotografic este mijlocul prin care punem ştampila eului nostru pe tot ce vedem, sub masca imortalizarii Minunilor Lumii, care deja au fost minunat imortalizate de profesionişti şi se vând la fiecare librărie şi chioşc de ziare de colţ. Dar la ce bun să-i arătăm acasă lui Tanti Magda vederi ale peisajului toscan dacă noi nu suntem în cadru, ca să demonstrăm că am fost acolo?

Nici o salbă de stânci n-are autenticitate decât dacă sunt eu inserat în ea. Nici un monument nu există dacă nevastă-mea nu e proptită de el. Nici un templu nu prezintă interes fără obrazul meu alături, rânjind. Cu aparatul meu, îmi însuşesc orice e frumos, îl posed, îl comprim, îl domesticesc şi îl reproduc pe peretele vid al salonului meu ca să demonstrez unui auditoriu select de rude şi prieteni un fapt absolut vital legat de aceste frumuseţi: le-am văzut, am fost acolo, le-am fotografiat, şi ergo, ele există.

din Fotografie de amator: lumea aşa cum nu e ea şi Fred al nostru de Jill Tweedie, în The Guardian