[...]Printre dramele pe care Nanda Pivano a trebuit să le trăiască, se numără arestul ei pentru că a tradus în italiană « Adio, arme » de Hemingway, considerată prea pacifistă și dăunoase onoarei armatei italiene; precum și închisoarea, atunci când s-a descoperit șiretlicul inventat de Pavese pentru a ocoli cenzura fascistă, constând într-un simplu, dar eficient punct după "s", care a transformat - în ochii fasciștilor clericali din acea vreme - Antologia Spoon River într-o potabilă « Antologia S. River ».

Lăsând la o parte ironia, un arest rămâne un arest și o închisoare rămâne o închisoare, oricând și oriunde. Și cu atât mai puțin în acei ani întunecați. Arestul și închisoarea sunt și mai grosolane dacă persoana supusă la ele este o fată educată, provenind dintr-o familie bună, cu o diplomă în domeniul literaturii (teză despre Moby Dick a lui Melville) și filosofiei (teză despre existențialism, sub îndrumarea lui Nicola Abbagnano).
« Antologia Spoon River a fost total interzisă în Italia », își amintea Pivano ani mai târziu: « Vorbea despre pace, opunându-se războiului, capitalismului și oricărei acuzații de convenționalism în general. Constituia tot ceea ce guvernul nu ne permitea să gândim... de asta m-au băgat la închisoare și mă bucur foarte mult că m-am dus ».

Și când te gândești că totul a început dintr-o provocare, sau mai degrabă dintr-o glumă, când tânăra Nanda i-a cerut profesorului său Pavese să îi explice diferența dintre literatura engleză și cea americană. Ca răspuns, Cesare i-a înmânat această cărticică de Edgar Lee Masters. O carte pe care Nanda a deschis-o întâmplător la mijloc și ale cărei versuri au lovit-o ca un trăsnet: « Pe când îl sărutam cu sufletul pe buze / dintr-odată sufletul mi-a evadat ». « Mă întreb de ce aceste versuri mi-au tăiat răsuflarea », a declarat traducătoarea ani mai târziu, adăugând: « Este atât de greu să explici reacțiile adolescenților... ».

În fond, să vorbească cu și despre adolescenți a fost adevărata vocație a Fernandei Pivano, încă din zilele petrecute la închisoarea fascistă, trecând prin activismul ei radical din anii '70, până la splendida ei îmbătrânire din noul mileniu. Și tocmai ca pe niște adolescenți fragili și geniali - adolescenți care au crescut prost și repede - i-a tratat întotdeauna pe poeții "ei", după ce Hemingway a mustrat-o în 1947, la Gritti din Veneția, cu un "Copila mea, nu trebuia să-mi faci una ca asta!", când acesta aflase că ea era de-a dreptul abstinentă. [...]

[...] Printre dramele pe care a trebuit să le trăiască Nanda Pivano s-au numărat arestul pentru că a tradus „Adio armelor” de Hemingway, judecat prea pacifist și dăunător onoarei armatei italiene; și închisoarea, când s-a descoperit șmecheria inventată de Pavese pentru a evita cenzura fascistă, constând într-un simplu, dar eficient „s” urmat de punct, care a transformat – pentru clerical- fasciștii de atunci – Antologia Spoon River în acceptabila „Antologia S. River”.

Fără ironie, arestul e arest și închisoarea e închisoare oricum și oricând. Cu atât mai mult în acei ani dificili. Și mai obscene - arestul și închisoarea - dacă erau suportate de o fată dintr-o familie excelentă și cultă, cu diplomă în literatură (teză despre Moby Dick a lui Melville) și diplomă în filozofie (teză despre existențialism, profesor universitar Nicola Abbagnano).
„Anthologia Spoon River devenise super-interzisă în Italia”, își amintea Pivano ani mai târziu: „Vorbea despre pace, împotriva războiului, împotriva capitalismului, împotriva convenționalismului în general. Era tot ceea ce guvernul nu ne permitea să gândim... și m-au băgat în închisoare și sunt foarte bucurosă c-am fost.”

Gândiți-vă că totul a început ca o provocare, sau în glumă, când tânăra Nanda i-a cerut îndrumătorului ei Pavese să-i explice diferența dintre literatura engleză și literatura americană. Și ca răspuns, Cesare i-a pus în mână acea cărticică de Edgar Lee Masters. Nanda a deschis-o la întâmplare, la jumătate, rămânând șocată de versurile: „În timp ce o sărutam cu sufletul pe buze / sufletul deodată a fugit”.
„Cine știe de ce aceste versuri mi-au tăiat respirația”, a comentat traducătoarea ani mai târziu, adăugând: „Sunt atât de greu de explicat reacțiile adolescenților...”.

Până la urmă, a vorbi cu și despre adolescenți a fost adevărata vocație a Fernandei Pivano, din timpul închisorii fasciste până la cel al propagandei extremiste din anii 1970, până la splendida bătrânețe din noul mileniu. Și ca niște adolescenți fragili și geniali – adolescenți crescuți rău și grabnic – a tratat mereu poeții „ei”, după ce în 1947, la Gritti din Veneția, Hemingway dojenit-o ​​cu un „Fiică, n-ar fi trebuit să-mi faci asta!”, când a descoperit-o complet abstinentă.[…]

[...]Printre dramele pe care Nanda Pivano a trebuit să le trăiască s-au numărat arestarea pentru a fi tradus “Adio arme” de Hemingway, judecat prea pacifist şi dăunător pentru onoarea armatei italiene şi ȋnchisoarea, cȃnd s-a descoperit trucul inventat de Pavese pentru a ocoli cenzura fascistă, constȃnd ȋntr-un simplu dar eficient “s” cu punct care transformă - pentru clerico-fasciştii de atunci - “Antologia orăşelului Spoon River” ȋntr-o pasabilă “Antologie de S. River”.

Lasȃnd la o parte ironia, arestul e arest şi ȋnchisoarea e ȋnchisoare, oricum şi oricȃnd. Cu atȃt mai mult ȋn acei ani ȋntunecați. Cu atȃt mai obscene - arestarea şi ȋnchisoarea - cu cȃt a trebui să le suporte este o fată dintr-o familie foarte bună, absolventă a facultăților de litere (teză despre Moby Dick de Melville) şi filozofie (teză despre existențialism, profesor coordonator Nicola Abbagnano).
“Antologia oraşelului Spoon River deveni super interzisă in Italia” aminti ani mai tȃrziu Pivano: “Vorbea despre pace, ȋmpotriva razboiului, ȋmpotriva capitalismului, ȋn general ȋmpotriva ȋntregii ȋncărcături a conventionalismului. Era tot ceea ce guvernul nu ne permitea să gȃndim...şi m-au băgat la ȋnchisoare şi sunt foarte multumită că m-am dus.’’

Şi cȃnd te gandeşti că totul s-a născut din sfidare sau din glumă, cȃnd tȃnăra Nanda ceru mentorului său Pavese să ȋi explice diferența dintre literatura engleză şi literatura americană. Şi drept răspuns Cesare le puse ȋn mȃnă acea cărticică de Edgar Lee Masters pe care Nanda o deschise la ȋntȃmplare, la jumătate, rămȃnȃnd ȋncȃntată de versurile: ‘’Ȋn timp ce o sărutam cu sufletul pe buze/sufletul dintr-o dată ȋmi fugi”. “Cine ştie de ce versurile astea ȋmi opriră respirația” comentă după ani traducătoarea, adăugand: “E aşa de greu să explici reacțiile adolescenților...”.

Aceea de a vorbi adolescenților şi despre adolescenți a fost de altfel adevărata vocație a Fernandei Pivano din timpurile ȋnchisorii fasciste, ale activismului radical din anii ‘70 şi pană la splendida bătrȃnețe din noul mileniu. Şi tot ca pe nişte adolescenți fragili şi geniali – adolescenți crescuti prost şi ȋn grabă – ȋi trată mereu pe poeții “ei”, dupa ce ȋn 1947, la Gritti ȋn Veneția, Hemingway ȋi spuse cu reproş “Daughter, asta nu trebuia să mi-o faci!” cȃnd descoperi că nu e băutoare.[...]

[…] Una dintre dramele pe care a trebuit să le îndure Nanda Pivano a fost arestul pentru a fi tradus „Adio, arme” de Hemingway, considerată a fi prea pacifistă și subminând onoarea forțelor armate italiene; și închisoarea, atunci când a fost descoperit tertipul născocit de Pavese pentru a eluda cenzura fascistă, tertip ce consta într-o simplă, dar eficace „s” cu puncte diacritice, care a transformat, – pentru fasciștii clericali din acele vremuri – Antologia de Spoon River într-o tolerabilă „Antologia de S. River”.

Lăsând ironia la o parte, arestul e arest și închisoarea e închisoare, întotdeauna și în orice împrejurări. Darămite în acele vremuri. Erau cu atât mai groaznice – arestul și închisoarea – cu cât cea care trebuia să le îndure era o tânără ce provenea dintr-o familie bună și cu o anumită educație, cu o licență în Literatură (teză pe tema Moby Dick de Melville) și altă licență în Filozofie (teză pe tema existențialismului, relator Nicola Abbagnano). “A devenit ultra interzisă Antologia de Spoon River în Italia”, își amintea după mulți ani Pivano: “Vorbea despre pace, împotriva războiului, împotriva capitalismului, împotriva a tot ceea ce reprezenta în mod generic convențialismul. Era tot ceea ce guvernul nu ne permitea să gândim… și m-au băgat la închisoare și sunt chiar mulțumită că au făcut asta”.

Și când te gândești că totul a pornit ca o provocare, ca o glumă, când tânăra Nanda i-a cerut mentorului său, Pavese, să îi explice diferența dintre literatura engleză și cea americană. Și, ca răspuns, Cesare i-a înmânat acea cărticică de Edgar Lee Masters. Cărticică pe care Nanda a deschis-o din întâmplare, la jumătate, rămânând impresionată de versuri: „În timp ce o sărutam cu sufletul pe buze/ deodată sufletul mi-a scăpat”. „Cine știe de ce aceste versuri m-au lăsat fără suflare”, comenta după ani traducătoarea, adăugând: „ Sunt atât de dificil de explicat reacțiile adolescenților…”.

Faptul de a vorbi adolescenților și despre ei a fost, în fond, adevărata vocație a Fernandei Pivano, din vremurile închisorii fasciste până în timpul militantismului radical din anii șaptezeci și până la splendida bătrânețe din noul mileniu. Și ca adolescenți fragili și geniali – adolescenți crescuți rău și în grabă – i-a tratat mereu pe poeții „săi”, după ce, în 1947, la Gritti din Venezia, Hemingway a mustrat-o cu un „Daughter, chiar nu trebuia să-mi faci asta!”, când descoperi că era complet abstinentă.[…]

[...]Între tragediile pe care le-a trăit Nanda Pivano s-au numărat arestul pentru traducerea romanului “Adio arme” de Hemingway, considerat prea pacifist și ofensiv pentru onoarea armatei italiene; și închisoarea, atunci când a descoperit trucul inventat de Pavese pentru a ocoli cenzura fascistă, și care consta într-un simplu dar eficient “s” urmat de un punct, care - pentru fasciștii clericali de atunci - transforma Antologia orășelului Spoon River într-o mult mai acceptabilă “Antologia lui S. River”.

Lăsând gluma la o parte, arestul este arest, iar închisoarea este închisoare, oriunde și în orice situație. Cu atât mai mult în acei ani întunecați. Ambele - arestul și închisoarea - devin și mai obscene dacă este vorba de o fată de familie bună, educată, cu o diplomă în literatură (teză despre Moby Dick de Melville) și alta în filozofie (teză despre existențialism, îndrumător Nicola Abbagnano). “În Italia, Antologia orășelului Spoon River devenise absolut interzisă ”, își amintește mulți ani mai târziu Pivano: “Vorbea despre pace, era împotriva războiului, capitalismului, în general împotriva întregii încărcături a convenționalismului. Era tot ceea ce guvernul nu ne permitea să gândim… și m-au băgat în închisoare și sunt foarte bucuroasă că am făcut-o”.

Și când te gândești că totul s-a întâmplat dintr-o confruntare, sau din glumă, când tânăra Nanda i-a cerut mentorului său Pavese să îi explice diferența între literatura engleză și literatura americană. Drept răspuns Cesare îi dădu în mână acea cărticică de Edgar Lee Masters. Pe care Nanda o deschise întâmplător, pe la mijloc, rămânând trăznită de versurile: “În timp ce o sărutam cu sufletul pe buze / dintr-o dată sufletul îmi fugi”. “Cine știe de ce aceste versuri mi-au tăiat răsuflarea”, a comentat mulți ani mai târziu traducătoarea, adăugând: “Este atât de dificil să explici reacțiile adolescenților…”.

În fond, a vorbi cu și despre adolescenți a fost adevărata vocație a Fernandei Pivano, din timpul închisorii fasciste până în perioada activismului radical din anii '70 și până la splendida bătrânețe în noul mileniu. Și tot ca pe niște adolescenți sensibili și geniali - adolescenți crescuți rău și în grabă - i-a tratat întotdeauna pe poeții “săi”, după ce în 1947, la Gritti în Veneția, Hemingway o apostrofă cu un “Fetițo, nu trebuia să-mi faci asta!”, când a descoperit că era total abstinentă. […]

Printre dramele pe care Nanda Pivano a trebuit să le trăiască a fost arestarea pentru că a tradus "Adio Arme" de Hemingway, considerată prea pacifistă și dăunătoare onoarei armatei italiene; și închisoarea, când a fost descoperit trucul inventat de Pavese pentru a eluda cenzura fascistă, constând într-un episod "s" simplu, dar fără indoială eficient, care a transformat – pentru clericii-fasciști ai vremii – Antologia Spoon River într-o "Antologie di S. River" acceptată.

Lăsând ironia la o parte, arestarea este arestare și închisoarea este închisoare, oricum ar fi. Imaginați-vă în acei ani întunecați. Și mai obscen – arestare și închisoare – în cazul unei fete de familie excelentă și bine educată, cu o diplomă în literatură (teză despre Moby Dick a lui Melville) și o diplomă în filosofie (teză despre existențialism, lector Nicola Abbagnano). "Antologia Spoon River din Italia a fost interzisă” își amintea Pivano ani mai târziu: "Vorbea despre pace, împotriva războiului, împotriva capitalismului, împotriva întregii acuzații de convenționalism. Era tot ce guvernul nu ne lăsa să gândim... Și m-au băgat în închisoare și mă bucur foarte mult că m-am dus."

Și să ne gândim că totul s-a născut ca o provocare sau ca o glumă, când tânăra Nanda i-a cerut mentorului ei Pavese să-i explice diferența dintre literatura engleză și literatura americană. Ca răspuns, Cesare i-a pus în mână cărticica lui Edgar Lee Masters. Pe care Nanda a deschis-o la întâmplare, la jumătate, fiind izbită de versuri: "În timp ce o sărutam cu sufletul pe buze / sufletul mi-a scăpat brusc". "Mă întreb de ce aceste versete mi-au tăiat respirația", a comentat traducătorul ani mai târziu, adăugând: "Este atât de dificil să explici reacțiile adolescenților ..."

Faptul de a vorbi cu și despre adolescenți, la urma urmei, a fost adevărata vocație a Fernandei Pivano, din timpurile închisorii fasciste la cele ale militantismului radical din anii șaptezeci, până la splendida bătrânețe din noul mileniu. Și, la fel ca adolescenții sensibili și străluciți – adolescenți care au crescut prost și repede – au inspirat-o întotdeauna poeții “săi”, după care, în 1947, la Gritti din Veneția, Hemingway a mustrat-o cu un "Fiică, nu trebuia să-mi faci asta!", când a descoperit-o complet sobră. [...]

[…] Printre dramele pe care Nanda Pivano a trebuit să le trăiască se numără arestarea întrucât a tradus ”Addio alle armi” (Adio armelor) scrisă de Hemingway, considerată prea pacifistă și prea dăunătoare onoarei armatei italiene; și închisoarea, când a descoperit trucul inventat de Pavese pentru a ocoli cenzura fascistă, constând într-un simplu, dar eficient joc de cuvinte cu ”s”, lucru care a transformat - pentru clerico - fasciștii vremii - Antologia lui Spoon River într-o curată ”Antologie” a lui S. River.

Lăsând la o parte ironia, arestul este arest și închisoarea este închisoare, oricum și oricând. Mai ales în acei ani întunecați. Cu atât mai obscene - arestul și închisoarea - dacă persoana supusă acestora este o fată de familie excelentă și bine educată, cu licență în litere (teza despre Moby Dick a lui Melville) și licență în filozofie (teză despre existențialism, îndrumător Nicola Abbagnano). ”A devenit superinterzisă Antologia lui Spoon River în Italia”, își amintea Pivano câțiva ani mai târziu: ”Vorbea despre pace, era împotriva războiului, împotriva capitalismului, în linii genrale împotriva oricărei acuzații de convenționalism. Era despre tot ceea ce guvernul nu ne permitea să gândim...și m-au băgat în închisoare și sunt foarte bucuroasă că am fost.”
Și când te gândești că totul a început ca o provocare, atunci când tânăra Nanda i-a cerut mentorului său Pavese să îi explice care este diferența dintre literatura engleză și cea americană. Ca și răspuns, Cesare i-a oferit acea cărticică a lui Edgar Lee Masters. Pe care Nanda a deschis-o la întâmplare, la jumătate, rămânând fulgerată de versuri: ”Pe când o sărutam cu sufletul pe buzele ei/sufletul mi-a fugit brusc.” ”Poate pentyru că aceste versuri mi-au tăiat răsuflarea”, a comentat traducătorea câțiva ani mai târziu, adăugând: ”Este atât de greu de exeplicat reacțiile adolescenților...”
La urma urmei, a vorbi cu și despre adolescenți a reprezentat adevărata vocație a Fernandei Pivano, de la zilele petrecute în închisoarea fascistă, la militantismul ei radical din anii '70, până la bătrânețea ei splendidă din noul mileniu. Și i-a tratat întotdeauna pe ”poeții” ei ca niște adolescenți fragili și geniali - adolescenți care au crescut prost în repede, după ce în 1947, la Palatul Gritti din Veneția, Hemingway a mustrat-o cu un ”Fiică, nu trebuia să-mi faci asta!”, atunci când a descoperit-o complet abstinentă. […]

[...]Printre dramele pe care a trebuit să le experimenteze Nanda Pivano s-au numărat arestarea pentru că a tradus „Adio armelor” de Hemingway, judecat prea pacifist și dăunător onoarei armatei italiene; și închisoarea, când s-a descoperit trucul inventat de Pavese pentru a ocoli cenzura fascistă, constând într-un „s” punctat simplu, dar eficient, care a transformat – pentru clerical-fasciștii vremii – Antologia Spoon River într-o potabilă „S. River Anthology”.

Lasând ironia deoparte, arestarea este arestare și închisoarea este închisoare, totuși și întotdeauna. Imaginați-vă în acei ani întunecați. Și mai obscen - arest și închisoare - dacă victima este o fată dintr-o familie excelentă și bine educată, cu o diplomă în literatură (teză despre Moby Dick a lui Melville) și o diplomă în filozofie (teză despre existențialism, îndrumător Nicola Abbagnano). „Anthologia Spoon River a devenit super-interzisă în Italia”, își amintea Pivano ani mai târziu: „El vorbea despre pace, împotriva războiului, împotriva capitalismului, împotriva convenționalismului în general. A fost tot ceea ce guvernul nu ne-a lăsat să gândim... și m-au băgat în închisoare și sunt atât de bucuros că am plecat.”

Și să cred că totul a început ca o provocare, sau ca o glumă, când tânăra Nanda i-a cerut mentorului ei Pavese să explice diferența dintre literatura engleză și literatura americană. Și ca răspuns, Cesare i-a pus în mână acea cărticică de Edgar Lee Masters. Pe care Nanda a deschis-o la întâmplare, pe jumătate, fiind lovită de versuri: „În timp ce o sărutam cu sufletul pe buze / sufletul meu a fugit brusc”. „Mă întreb de ce aceste versuri mi-au tăiat răsuflarea”, a comentat traducătorul ani mai târziu, adăugând: „Este atât de greu de explicat reacțiile adolescenților...”.

Până la urmă, a vorbi cu și despre adolescenți a fost adevărata vocație a Fernandei Pivano, de la vremea închisorii fasciste la cele ale militantismului radical din anii 1970, până la splendida ei bătrânețe din noul mileniu. Și ca niște adolescenți fragili și străluciți – adolescenți care au crescut prost și grăbiți – s-a tratat mereu cu poeții „ei” după aceea, în 1947, la Gritti din Veneția, Hemingway a mustrat-o cu un „Fiică, nu trebuia să faci asta!”, când a descoperit că era complet abstinentă.[...]

Printre suferintele traite de catre Nanda Pivano au fost arestul pentru traducerea cartii "Adio arme" a lui Hemingway, considerat prea pacifist si daunator pentru onoarea armatei italiene; si inchisoarea, cand s-a aflat trucul inventata de catre Pavese pentru a eluda censura fascista, si anume litera "s" urmata de punct, simpla si eficace ce a transformat - pentru clerul-fascist de atunci - Antologia lui Spoon River in "Antologia lui S. River"

Lasand la o parte ironia, arestul este arest si inchisoarea este inchisoare, oricum si oriunde. In special in acei ani de intuneric. Erau si mai obsceni - arestul si inchisoarea - suportati de catre o tanara de familie buna si bine educata, absolventa a Facultatii de filologie ( cu lucrare de diploma despre Moby Dick din Melville) si a Facultatii de filozofie (cu lucrare de diploma despre existentialism, relator Nicola Abbagnano). "A fost super interzisa Antologia lui Spoon River in Italia" isi amintea Pivano ani mai tarziu: " Vorbea despre pace, impotriva razboiului si al capitalismului, in genaral impotriva a tot ceea ce inseamna conventionalism. Reprezenta tot ce ne era intezis sa gandim de catre guvern... si m-au bagat in inchisioare si sunt foarte multumita de acet lucru".

Si cand ma gandesc ca totul a inceput printr-o provocare sau dintr-o gluma, cand tanara Nanda i-a cerut manotului sau Pavese sa ii explice diferenta intre literatura engleza si cea americana. Si, ca raspuns, Cesar i-a dat acea carte a lui Edgar Lee Masters. Si Nanda a deschis-o la intamplare , pe la jumatate, fiind foarte surprinsa de versurile: "In timp ce o sarutam pe buze cu sufletul /acesta brusc mi- fugit": "Cine stie de ce aceste versuri mi-au oprit respiratia" a comentata traducatoarea ani mai tarziu, adaugand: "Este asa de dificil sa explici reactiile adolescentilor...".

In final, adevarata vocatie a Fernandei Pivano a fost sa vorbesca adolescentilor si sa vorbesca despre ei, chiar din timpul inchisorii fasciste, al militantismului radical din anii saptezeci si pana la splendida batranete in noul mileniu. Si, asa cum a tratat adolescenti fragili si geniali - adolescenti care au cresut rau si in graba - la fel a tratat poetii "sai", dupa ce in anul 1947, la Gritti din Venetia, Hemingway i-a reprosat spunand: "Daughter, nu trebuia sa imi faci una ca asta!" cand a descoperit ca nu cosuma niciodata bauturi alcoolice.