ProZ.com translation contests »
31st translation contest: "A translator's life" » Italian to Romanian » Entry by georgiana condurache


Source text in Italian

Translation by georgiana condurache (#35984)

[…]Tra i drammi che aveva dovuto vivere Nanda Pivano c’erano stati l’arresto per avere tradotto “Addio alle armi” di Hemingway, giudicato troppo pacifista e lesivo dell’onore dell’esercito italiano; e la prigione, quando si scoprì il trucco inventato da Pavese per aggirare la censura fascista, consistente in una semplice ma efficace “s” puntata, che trasformò – per i clerico-fascisti di allora – l’Antologia di Spoon River in una potabile “Antologia di S. River”.

Ironia a parte, arresto è arresto e galera è galera, comunque e sempre. Figurarsi in quegli anni bui. Ancora più osceni – arresto e galera – se a subirli è una ragazza di ottima famiglia e ben istruita, con laurea in lettere (tesi sul Moby Dick di Melville) e laurea in filosofia (tesi sull’esistenzialismo, relatore Nicola Abbagnano). “Divenne superproibita l’Antologia di Spoon River in Italia”, ricordò anni dopo Pivano: “Parlava della pace, contro la guerra, contro il capitalismo, contro in generale tutta la carica del convenzionalismo. Era tutto quello che il governo non ci permetteva di pensare… e mi hanno messo in prigione e sono molto contenta di esserci andata”.

E pensare che tutto era nato per sfida, o per scherzo, quando la giovane Nanda chiese al proprio mentore Pavese di spiegarle la differenza tra letteratura inglese e letteratura americana. E per tutta risposta Cesare le mise in mano quel librino di Edgar Lee Masters. Che Nanda aprì a caso, a metà, restando folgorata dai versi: “Mentre la baciavo con l’anima sulle labbra / l’anima d’improvviso mi fuggì”. “Chissà perché questi versi mi mozzarono il fiato”, commentò anni dopo la traduttrice, aggiungendo: “E’ così difficile spiegare le reazioni degli adolescenti…”.

Quella di parlare agli e degli adolescenti, in fondo, è stata la vera vocazione di Fernanda Pivano, dai tempi della galera fascista a quelli della militanza radicale negli anni Settanta, fino alla splendida vecchiaia nel nuovo millennio. E come adolescenti fragili e geniali – adolescenti cresciuti male e in fretta – trattò sempre i “suoi” poeti, dopo che nel 1947, al Gritti di Venezia, Hemingway la redarguì con un “Daughter, questa non me la dovevi fare!”, quando la scoprì completamente astemia.[…]
[…] Una dintre dramele pe care a trebuit să le îndure Nanda Pivano a fost arestul pentru a fi tradus „Adio, arme” de Hemingway, considerată a fi prea pacifistă și subminând onoarea forțelor armate italiene; și închisoarea, atunci când a fost descoperit tertipul născocit de Pavese pentru a eluda cenzura fascistă, tertip ce consta într-o simplă, dar eficace „s” cu puncte diacritice, care a transformat, – pentru fasciștii clericali din acele vremuri – Antologia de Spoon River într-o tolerabilă „Antologia de S. River”.

Lăsând ironia la o parte, arestul e arest și închisoarea e închisoare, întotdeauna și în orice împrejurări. Darămite în acele vremuri. Erau cu atât mai groaznice – arestul și închisoarea – cu cât cea care trebuia să le îndure era o tânără ce provenea dintr-o familie bună și cu o anumită educație, cu o licență în Literatură (teză pe tema Moby Dick de Melville) și altă licență în Filozofie (teză pe tema existențialismului, relator Nicola Abbagnano). “A devenit ultra interzisă Antologia de Spoon River în Italia”, își amintea după mulți ani Pivano: “Vorbea despre pace, împotriva războiului, împotriva capitalismului, împotriva a tot ceea ce reprezenta în mod generic convențialismul. Era tot ceea ce guvernul nu ne permitea să gândim… și m-au băgat la închisoare și sunt chiar mulțumită că au făcut asta”.

Și când te gândești că totul a pornit ca o provocare, ca o glumă, când tânăra Nanda i-a cerut mentorului său, Pavese, să îi explice diferența dintre literatura engleză și cea americană. Și, ca răspuns, Cesare i-a înmânat acea cărticică de Edgar Lee Masters. Cărticică pe care Nanda a deschis-o din întâmplare, la jumătate, rămânând impresionată de versuri: „În timp ce o sărutam cu sufletul pe buze/ deodată sufletul mi-a scăpat”. „Cine știe de ce aceste versuri m-au lăsat fără suflare”, comenta după ani traducătoarea, adăugând: „ Sunt atât de dificil de explicat reacțiile adolescenților…”.

Faptul de a vorbi adolescenților și despre ei a fost, în fond, adevărata vocație a Fernandei Pivano, din vremurile închisorii fasciste până în timpul militantismului radical din anii șaptezeci și până la splendida bătrânețe din noul mileniu. Și ca adolescenți fragili și geniali – adolescenți crescuți rău și în grabă – i-a tratat mereu pe poeții „săi”, după ce, în 1947, la Gritti din Venezia, Hemingway a mustrat-o cu un „Daughter, chiar nu trebuia să-mi faci asta!”, când descoperi că era complet abstinentă.[…]


Discuss this entry