ProZ.com translation contests »
31st translation contest: "A translator's life" » Italian to Romanian » Entry by Cristina Imbucatura


Source text in Italian

Translation by Cristina Imbucatura (#35845)

[…]Tra i drammi che aveva dovuto vivere Nanda Pivano c’erano stati l’arresto per avere tradotto “Addio alle armi” di Hemingway, giudicato troppo pacifista e lesivo dell’onore dell’esercito italiano; e la prigione, quando si scoprì il trucco inventato da Pavese per aggirare la censura fascista, consistente in una semplice ma efficace “s” puntata, che trasformò – per i clerico-fascisti di allora – l’Antologia di Spoon River in una potabile “Antologia di S. River”.

Ironia a parte, arresto è arresto e galera è galera, comunque e sempre. Figurarsi in quegli anni bui. Ancora più osceni – arresto e galera – se a subirli è una ragazza di ottima famiglia e ben istruita, con laurea in lettere (tesi sul Moby Dick di Melville) e laurea in filosofia (tesi sull’esistenzialismo, relatore Nicola Abbagnano). “Divenne superproibita l’Antologia di Spoon River in Italia”, ricordò anni dopo Pivano: “Parlava della pace, contro la guerra, contro il capitalismo, contro in generale tutta la carica del convenzionalismo. Era tutto quello che il governo non ci permetteva di pensare… e mi hanno messo in prigione e sono molto contenta di esserci andata”.

E pensare che tutto era nato per sfida, o per scherzo, quando la giovane Nanda chiese al proprio mentore Pavese di spiegarle la differenza tra letteratura inglese e letteratura americana. E per tutta risposta Cesare le mise in mano quel librino di Edgar Lee Masters. Che Nanda aprì a caso, a metà, restando folgorata dai versi: “Mentre la baciavo con l’anima sulle labbra / l’anima d’improvviso mi fuggì”. “Chissà perché questi versi mi mozzarono il fiato”, commentò anni dopo la traduttrice, aggiungendo: “E’ così difficile spiegare le reazioni degli adolescenti…”.

Quella di parlare agli e degli adolescenti, in fondo, è stata la vera vocazione di Fernanda Pivano, dai tempi della galera fascista a quelli della militanza radicale negli anni Settanta, fino alla splendida vecchiaia nel nuovo millennio. E come adolescenti fragili e geniali – adolescenti cresciuti male e in fretta – trattò sempre i “suoi” poeti, dopo che nel 1947, al Gritti di Venezia, Hemingway la redarguì con un “Daughter, questa non me la dovevi fare!”, quando la scoprì completamente astemia.[…]
[...]Între tragediile pe care le-a trăit Nanda Pivano s-au numărat arestul pentru traducerea romanului “Adio arme” de Hemingway, considerat prea pacifist și ofensiv pentru onoarea armatei italiene; și închisoarea, atunci când a descoperit trucul inventat de Pavese pentru a ocoli cenzura fascistă, și care consta într-un simplu dar eficient “s” urmat de un punct, care - pentru fasciștii clericali de atunci - transforma Antologia orășelului Spoon River într-o mult mai acceptabilă “Antologia lui S. River”.

Lăsând gluma la o parte, arestul este arest, iar închisoarea este închisoare, oriunde și în orice situație. Cu atât mai mult în acei ani întunecați. Ambele - arestul și închisoarea - devin și mai obscene dacă este vorba de o fată de familie bună, educată, cu o diplomă în literatură (teză despre Moby Dick de Melville) și alta în filozofie (teză despre existențialism, îndrumător Nicola Abbagnano). “În Italia, Antologia orășelului Spoon River devenise absolut interzisă ”, își amintește mulți ani mai târziu Pivano: “Vorbea despre pace, era împotriva războiului, capitalismului, în general împotriva întregii încărcături a convenționalismului. Era tot ceea ce guvernul nu ne permitea să gândim… și m-au băgat în închisoare și sunt foarte bucuroasă că am făcut-o”.

Și când te gândești că totul s-a întâmplat dintr-o confruntare, sau din glumă, când tânăra Nanda i-a cerut mentorului său Pavese să îi explice diferența între literatura engleză și literatura americană. Drept răspuns Cesare îi dădu în mână acea cărticică de Edgar Lee Masters. Pe care Nanda o deschise întâmplător, pe la mijloc, rămânând trăznită de versurile: “În timp ce o sărutam cu sufletul pe buze / dintr-o dată sufletul îmi fugi”. “Cine știe de ce aceste versuri mi-au tăiat răsuflarea”, a comentat mulți ani mai târziu traducătoarea, adăugând: “Este atât de dificil să explici reacțiile adolescenților…”.

În fond, a vorbi cu și despre adolescenți a fost adevărata vocație a Fernandei Pivano, din timpul închisorii fasciste până în perioada activismului radical din anii '70 și până la splendida bătrânețe în noul mileniu. Și tot ca pe niște adolescenți sensibili și geniali - adolescenți crescuți rău și în grabă - i-a tratat întotdeauna pe poeții “săi”, după ce în 1947, la Gritti în Veneția, Hemingway o apostrofă cu un “Fetițo, nu trebuia să-mi faci asta!”, când a descoperit că era total abstinentă. […]


Discuss this entry